Cum ia naștere experiența trăită, faptul că simțim, vedem și gândim din interior? Filosoful David Chalmers a numit-o „problema grea a conștiinței” și încă nu are un răspuns acceptat. Una dintre cele mai îndrăznețe ipoteze vine de la un fizician și un medic anestezist.
De unde pornește teoria
Majoritatea neurologilor consideră că conștiința apare din activitatea rețelelor de neuroni, din felul în care miliarde de celule schimbă semnale între ele.
Roger Penrose, matematician și fizician la Oxford, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2020 pentru cercetările despre găurile negre, a propus în cărțile The Emperor’s New Mind (1989) și Shadows of the Mind (1994) o altă idee. Pornind de la teoremele de incompletitudine ale lui Kurt Gödel, el a argumentat că înțelegerea umană nu poate fi redusă la un algoritm, adică la ceea ce face un calculator. Argumentul a fost contestat de mulți logicieni și filosofi și rămâne disputat.
Dacă gândirea nu e un calcul obișnuit, de unde ar putea veni? Penrose a sugerat că răspunsul ar fi legat de fizica cuantică.
Ce propune modelul Orch-OR
La mijlocul anilor 1990, Penrose a început să lucreze cu Stuart Hameroff, medic anestezist la Universitatea din Arizona. Hameroff observase că gazele anestezice opresc conștiința, dar lasă multe dintre funcțiile creierului să meargă mai departe. El bănuia că anestezicele acționează, printre altele, asupra microtubulilor.
Microtubulii
Microtubulii sunt tuburi foarte mici, formate dintr-o proteină numită tubulină. Ei alcătuiesc „scheletul” intern al celulelor, inclusiv al neuronilor, și ajută la transportul substanțelor în interiorul lor.
Ipoteza propriu-zisă
- Penrose și Hameroff propun că în microtubuli s-ar putea forma stări cuantice, în care un sistem se află în mai multe stări în același timp (superpoziție).
- Potrivit lui Penrose, astfel de stări s-ar „prăbuși” spontan la un anumit prag, legat de gravitație. Fenomenul se numește reducere obiectivă (objective reduction).
- Fiecare astfel de prăbușire, „orchestrată” de structura neuronilor, ar produce un moment de experiență conștientă. De aici numele: Orchestrated Objective Reduction.
Ce s-a testat până acum
Argumente împotrivă
- Creierul e prea cald și umed. În 2000, fizicianul Max Tegmark a calculat că stările cuantice din creier s-ar destrăma în fracțiuni infime de secundă, mult prea repede ca să influențeze activitatea neuronilor. Hameroff și colaboratorii au contestat calculul.
- Un test al prăbușirii gravitaționale. Un experiment făcut sub muntele Gran Sasso din Italia, publicat în 2022, nu a găsit semnalul pe care l-ar fi produs cea mai simplă variantă a mecanismului propus de Penrose. Experimentul nu infirmă întreaga teorie, dar restrânge mult variantele posibile.
Rezultate interesante
- În 2024, o echipă de la Wellesley College a arătat că șobolanii care primiseră un medicament care stabilizează microtubulii au avut nevoie de mai mult timp ca să-și piardă cunoștința sub anestezie. Rezultatul susține ideea că microtubulii joacă un rol în anestezie, dar nu dovedește că acest rol e cuantic.
- Tot în 2024, cercetători de la Universitatea Howard au descris un fenomen cuantic, numit superradianță, în rețelele de molecule din proteine asemănătoare microtubulilor.
Ce înseamnă toate acestea
Orch-OR este o ipoteză îndrăzneață, formulată de cercetători serioși, dar nu este confirmată. Cei mai mulți neurologi și fizicieni rămân sceptici, iar câteva dintre predicțiile ei au fost deja puse sub semnul întrebării. Afirmații precum „conștiința nu este creată de creier” sau „conștiința face parte din structura Universului” sunt interpretări filosofice ale teoriei, nu rezultate științifice.
Teoria are totuși un merit important: ne amintește cât de puțin știm încă despre ce înseamnă să fii conștient și ține deschisă o întrebare la care nici neuroștiința clasică nu are un răspuns complet.





