O sală de ședințe goală, cu ferestre mari

De ce ne opunem schimbării la muncă și cum o facem mai ușoară

Elena Grisogono

Restructurări, programe noi, echipe reorganizate. Multe schimbări din companii se lovesc de rezistență. De cele mai multe ori nu e rea-voință, ci o reacție foarte omenească la incertitudine.

De ce rezistăm schimbării

  • Rutina economisește energie. Creierul consumă aproximativ 20% din energia corpului. Obiceiurile și rutinele, automatizate în timp, ne permit să funcționăm fără efort conștient. Schimbarea ne obligă să gândim din nou la lucruri pe care le făceam automat.
  • Incertitudinea stresează. Un experiment publicat în 2016 în Nature Communications a arătat că oamenii erau mai stresați când știau că au 50% șanse să primească un mic șoc electric decât atunci când știau sigur că îl vor primi. Nesiguranța poate fi mai greu de suportat decât o veste proastă clară.
  • Pierderea controlului. Când nu mai putem anticipa ce urmează și nu avem cuvânt de spus, răspunsul de stres se activează, iar rezistența, pasivitatea sau anxietatea sunt reacții firești.

Modelul ADKAR

Jeffrey Hiatt, fondatorul companiei de consultanță Prosci, a propus modelul ADKAR, folosit pe scară largă în companii. Este un model practic, construit din experiența de consultanță, mai puțin testat științific, dar util ca hartă. După el, o schimbare e adoptată cu adevărat doar dacă fiecare om trece prin cinci etape, în ordine:

  1. Awareness, conștientizarea. Oamenii înțeleg de ce e nevoie de schimbare și ce se întâmplă dacă nu facem nimic.
  2. Desire, dorința. Trec de la „înțeleg” la „aleg să mă implic”. Aici se răspunde la întrebarea nerostită: „Ce câștig eu din asta?”.
  3. Knowledge, cunoașterea. Află cum se face concret: instruire, procese noi, pași tehnici.
  4. Ability, abilitatea. Exersează în siguranță, într-un spațiu în care greșelile de început nu sunt penalizate.
  5. Reinforcement, consolidarea. Noile comportamente sunt recunoscute și susținute, ca să nu alunece înapoi în vechile obiceiuri.

Greșeala frecventă este să sari direct la etapa a treia, instruirea, înainte ca oamenii să fi înțeles și acceptat de ce.

Modelul SCARF

David Rock, fondatorul NeuroLeadership Institute, a propus în 2008 modelul SCARF, care descrie cinci aspecte sociale pe care o schimbare le poate amenința sau, dimpotrivă, întări:

AspectulCând e amenințatCum îl poți întări
StatutulOamenii simt că rolul și importanța lor scad.Arată-le cum noul rol le crește valoarea.
CertitudineaLipsesc informațiile despre viitor.Comunică transparent, chiar și cu „Nu știu încă, revin până la data X”.
AutonomiaSchimbarea vine impusă de sus.Implică echipa în stabilirea pașilor concreți.
ConectareaEchipele se despart, relațiile se rup.Păstrează spații de dialog și legăturile dintre oameni.
EchitateaUnii par favorizați pe nedrept.Stabilește reguli clare, transparente, aceleași pentru toți.
Sursa: David Rock, SCARF: a brain-based model for collaborating with and influencing others, NeuroLeadership Journal, 2008.

Ce pot face liderii

  1. Explică de ce înainte de cum. Începe cu contextul și cu motivul pentru care situația actuală nu mai poate continua, nu cu procedurile noi.
  2. Lasă loc de autonomie. Stabilește obiectivul final și lasă echipa să-și organizeze drumul spre el.
  3. Sărbătorește primele reușite. Primele rezultate bune obținute prin metodele noi arată că efortul are sens.
  4. Ascultă îngrijorările. Rezistența nu înseamnă automat „atitudine proastă”. Fă loc întrebărilor și temerilor și răspunde-le cu empatie și claritate.
Elena Grisogono

Elena Grisogono

Psiholog clinician și psihoterapeut în formare integrativă. Intenția mea este să creez un spațiu în care să poți explora, înțelege și transforma ceea ce trăiești, în ritmul tău și cu respect pentru propria ta poveste.