Un cuplu care gătește împreună și zâmbește

Ce arată cercetările despre cuplurile care rezistă în timp

Elena Grisogono

Ce îi face pe unii parteneri să rămână apropiați zeci de ani, iar pe alții să se îndepărteze fără să-și dea seama când? Două direcții de cercetare dau răspunsuri foarte concrete: studiile lui John și Julie Gottman și teoria atașamentului la adulți.

Cercetările Institutului Gottman

Dr. John Gottman a creat la Universitatea din Washington un laborator cunoscut ca „Love Lab”. Era un spațiu amenajat ca un apartament obișnuit, dar cu camere video și senzori care măsurau ritmul cardiac, transpirația și hormonii de stres. Acolo, mii de cupluri au fost observate în timp ce vorbeau, găteau sau aveau neînțelegeri.

Urmărind comportamentul și reacțiile corpului de-a lungul a peste 40 de ani de cercetare, Gottman a raportat că poate prezice cu o acuratețe de peste 90% dacă un cuplu va rămâne împreună. Cifra a fost discutată de alți cercetători, dar tiparele descoperite au rămas printre cele mai utile din psihologia cuplului.

Raportul de 5 la 1

Diferența dintre cuplurile stabile și cele care se destramă stă în echilibrul interacțiunilor:

  • În timpul unui conflict, cuplurile sănătoase au cel puțin cinci interacțiuni pozitive (un zâmbet, o atingere, o glumă, o validare) pentru fiecare interacțiune negativă (o critică, o sprânceană ridicată, un oftat).
  • În viața de zi cu zi, în afara conflictelor, raportul este mult mai mare, în jur de 20 la 1.

Cei patru „călăreți ai Apocalipsei”

Gottman a numit astfel patru comportamente care, dacă devin obișnuință, prezic ruptura:

  1. Critica, adică atacul la persoană în locul unei nemulțumiri concrete. În loc de „Ești un egoist și nu-ți pasă de mine!”, mai sănătos ar fi „M-am simțit copleșită când am văzut că vasele au rămas nespălate.”
  2. Disprețul, cel mai puternic predictor al despărțirii: superioritate exprimată prin sarcasm, batjocură, insulte sau ochi dați peste cap. Gottman a observat chiar că partenerii celor care își arătau des disprețul se îmbolnăveau mai des.
  3. Defensiva, adică refuzul de a-ți asuma vreo parte de responsabilitate și poziția de victimă: „Nu e vina mea, tu ai uitat să-mi spui!”
  4. Împietrirea (stonewalling), adică retragerea completă din conversație și blocarea emoțională. Apare de obicei când persoana este copleșită fiziologic, cu pulsul de peste 100 de bătăi pe minut.

Pentru fiecare călăreț, Gottman descrie și un antidot:

CălărețulCum sunăAntidotulCum arată
Critica„Tu niciodată…”Pornirea blândăVorbești despre tine și despre ce îți trebuie.
DisprețulSarcasm, ironie, ochi dați peste cap.ApreciereaObservi și spui ce prețuiești la celălalt.
Defensiva„Nu e vina mea.”AsumareaÎți recunoști partea ta.
ÎmpietrireaTăcere, retragere.PauzaTe liniștești, apoi revii la discuție.
Sursa: The Gottman Institute.

Ofertele de conectare

Partenerii își trimit mereu mici semnale prin care cer atenție sau afecțiune, de pildă: „Uite ce pasăre frumoasă e în copac!”. Gottman le numește oferte de conectare (bids for connection). Celălalt poate să se întoarcă spre partener, să lase telefonul și să răspundă, sau să ignore semnalul ori să răspundă iritat.

Într-un studiu cu cupluri proaspăt căsătorite, revăzute după șase ani, cei care rămăseseră împreună răspunseseră pozitiv la aceste oferte în 86% din cazuri. Cei care divorțaseră răspunseseră pozitiv doar în 33% din cazuri.

Hărțile iubirii

Cuplurile împlinite își actualizează mereu ceea ce Gottman numește „harta iubirii” (love map), adică imaginea interioară despre lumea celuilalt. Partenerii știu care e cel mai mare stres al celuilalt în săptămâna asta, ce decizie de la muncă îl frământă și ce dorințe noi au apărut în ultimul an. Când încetăm să mai întrebăm pentru că „îl cunoaștem deja”, harta se învechește și distanța începe neobservată.

Teoria atașamentului la adulți

Teoria pornește de la psihiatrul John Bowlby și a fost extinsă la relațiile de cuplu de Cindy Hazan și Phillip Shaver, apoi popularizată de Amir Levine. Atașamentul este sistemul prin care creierul ne ține aproape de persoanele importante, pentru siguranță. Felul în care cei care ne-au crescut au răspuns nevoilor noastre în copilărie formează „hărțile” după care iubim ca adulți.

StilulCât de desÎn relațieSub stres sau în conflict
Securizantaproximativ 50%Se simte bine și cu apropierea, și cu independența. Își spune deschis nevoile și nu trăiește cu teama de abandon.Caută soluții, își exprimă emoțiile direct și rămâne relativ calm.
Anxiosîn jur de 20%Își dorește foarte multă apropiere, dar se teme că va fi părăsit.Devine hipervigilent, caută reasigurare constantă, poate deveni insistent sau impulsiv.
Evitantîn jur de 25%Asociază intimitatea cu pierderea libertății, preferă să se descurce singur și își ține nevoile pentru el.Se retrage, procesează lucrurile singur și minimizează problemele.
Procentele sunt estimări, după Amir Levine și Rachel Heller, Attached, 2010.

Mai există și un stil numit temător-evitant sau dezorganizat, mai rar, în care dorința puternică de apropiere se amestecă cu frica de ea.

Dansul dintre anxios și evitant

Este cel mai frecvent tipar de conflict: partenerul anxios caută apropiere prin presiune (critică, multe mesaje), iar cel evitant simte că își pierde spațiul și se retrage. Cu cât unul insistă mai mult, cu atât celălalt se îndepărtează mai tare.

Ce poți face de mâine

  1. Ia o pauză când corpul o cere. Dacă discuția se aprinde și simți pulsul crescând, cere o pauză de cel puțin 20 de minute, în care să faci ceva liniștitor, apoi reveniți la discuție.
  2. Începe blând. În loc de „Tu niciodată…”, încearcă „Mă simt [emoția] când [situația] și aș avea nevoie de [ce îți dorești].”
  3. Răspunde la ofertele mici. Lasă telefonul jos și întoarce-te spre partener când îți arată ceva, oricât de banal pare.
  4. Înțelege stilul fiecăruia. Retragerea unui partener evitant vine din copleșire, nu din lipsă de iubire, iar insistența unui partener anxios vine din frică, nu din dorința de control. Simpla înțelegere a acestui lucru scade mult tensiunea.
Elena Grisogono

Elena Grisogono

Psiholog clinician și psihoterapeut în formare integrativă. Intenția mea este să creez un spațiu în care să poți explora, înțelege și transforma ceea ce trăiești, în ritmul tău și cu respect pentru propria ta poveste.