O femeie cu privirea în jos și un zâmbet blând

De ce autocompasiunea ne motivează mai bine decât autocritica

Elena Grisogono

Mulți dintre noi cred că, fără un critic interior aspru, s-ar lăsa pe tânjală. Cercetările arată aproape contrariul: blândețea față de tine însuți te ajută să înveți din greșeli și să încerci din nou.

Mitul autocriticii

O cultură orientată spre performanță ne-a învățat că autocritica dură e singura cale de a rămâne disciplinați. Kristin Neff, de la Universitatea Texas din Austin, pionieră a cercetării despre autocompasiune, și Paul Gilbert, fondatorul terapiei centrate pe compasiune (Compassion Focused Therapy), au arătat că autocritica cronică e un motivator nesustenabil și adesea dăunător.

Ce se întâmplă în corp când ne criticăm

  • Sistemul de amenințare se activează. Studiile de imagistică arată că autocritica activează zone ale creierului implicate în detectarea pericolului. Corpul reacționează la rușine ca la un atac.
  • Apare răspunsul de stres. Cresc cortizolul și adrenalina. Pentru că „atacatorul” suntem chiar noi, stresul nu are unde să se descarce. Rezultatul e adesea anxietate, evitare, amânare și, în final, renunțare.

Cei trei piloni ai autocompasiunii

Autocompasiunea nu înseamnă autocompătimire și nici scuze pentru lipsa de disciplină. Neff o descrie prin trei elemente:

  1. Bunătatea față de tine, în loc de judecată. Îți vorbești cu înțelegere și sprijin când greșești sau suferi, în loc să te pedepsești.
  2. Umanitatea comună, în loc de izolare. Recunoști că imperfecțiunea și suferința fac parte din viața oricui. Greșeala nu e dovada că ești defect, ci dovada că ești om.
  3. Prezența conștientă, în loc de supraidentificare. Observi gândurile și emoțiile grele cu claritate, fără să le negi, dar și fără să te lași înghițit de ele.

Ce arată studiile

  • Mai multă motivație după eșec. Într-o serie de experimente publicate în 2012, Juliana Breines și Serena Chen au arătat că oamenii încurajați să fie blânzi cu ei după o greșeală s-au străduit mai mult să se îmbunătățească decât cei încurajați doar să-și crească stima de sine.
  • Recuperare mai bună. Persoanele cu autocompasiune mai mare își revin mai repede după o despărțire sau un divorț, arată studiile lui David Sbarra.
  • Mai puțină frică de eșec. Sportivii și oamenii cu roluri de conducere care au mai multă autocompasiune se tem mai puțin de greșeală și învață mai ușor din ea.
  • Mai puțină anxietate și depresie. Gilbert descrie un „sistem de liniștire” al creierului, pe care autocompasiunea îl activează. Unele studii au găsit, în timpul exercițiilor de autocompasiune, o creștere a variabilității ritmului cardiac, un semn de calm fiziologic.

Ce poți face de mâine

  1. Testul prietenului bun. Când te prinzi criticându-te pentru o greșeală, întreabă-te: dacă cel mai bun prieten al meu ar fi făcut exact asta, i-aș spune ce îmi spun mie acum? Ce i-aș spune, de fapt?
  2. Pauza de autocompasiune. Exercițiul propus de Neff, în momentele de copleșire, are trei fraze scurte: „Acesta este un moment greu.” (prezență), „Greutățile fac parte din viață.” (umanitate comună), „Aleg să fiu blând cu mine acum.” (bunătate).
  3. Mută accentul de pe rușine pe responsabilitate. Rușinea spune „sunt un om incompetent” și te paralizează. Autocompasiunea spune „am făcut o alegere greșită, pot învăța din ea și o pot repara”.
Elena Grisogono

Elena Grisogono

Psiholog clinician și psihoterapeut în formare integrativă. Intenția mea este să creez un spațiu în care să poți explora, înțelege și transforma ceea ce trăiești, în ritmul tău și cu respect pentru propria ta poveste.